Euforia detoxifierii si cursurile de dans

Dupa o luna intreaga de rasfat si excese de tot felul, vine si luna ianuarie, si odata cu ea, realitatea ca am pus cateva kilograme in plus. Vrem sau nu sa recunoastem, stiam ca asta se va intampla. Nu este o premiera, dar parca anul asta cantarul ne rade in fata.

Intram cumva intr-un maraton al curelor de slabire si detoxifiere rapida. Avem nevoie ca totul sa se intample cat mai repede. Daca s-ar putea sa ajungem la greutatea dinainte de sarbatori  printr-o magie, ar fi perfect!

Din pacate, oricat am incerca sa ne ascundem dupa diete si cure care fac minuni, trebuie sa recunoastem ca avem nevoie de timp.

Bineinteles ca exista trucuri care ne pot ajuta in demersul nostru si ar fi chiar pacat sa nu le folosim.

 Pe langa  alimentatia usoara bazata mai mult pe salate de fructe si legume proaspete, carne slaba, peste si mai putin produse precum paine si paste, avem nevoie de o hidratare corespunzatoare. Si nu in ultimul rand, aveam nevoie de miscare!

Fie ca mergi pe jos, faci exercitii acasa, urci scarile in loc sa iei liftul, mergi la sala sau iti faci curaj si te inscrii la cateva cursuri dans, este foarte bine!

Este esential sa intelegem ca lucrurile nu se vor schimba peste noapte, de aceea  trebuie sa ne inarmam cu rabdare, perseverenta si entuziasm!

Pentru foarte multi dintre noi, practicarea unui sport reprezinta provocarea suprema. Lipsa timpului alaturi de alte zeci de motive ne stau drept scuza pentru a face ceva pentru sanatatea noastra.

Daca ai incercat diverse metode sau sporturi si ai ajuns la concluzia ca nu ti se potrivesc, poate e momentul sa imbini utilul cu placutul!! Ce spui de un curs de dans? Faci miscare si in acelasi timp te simti bine!!

Daca te incanta ideea, alege o scoala de dans aproape de zona in care locuiesti  si mergi la un curs!!!

In general, programul cursurilor de dans este realizat astfel incat sa fie cat mai accesibil participantilor: seara si in weekend. De asemenea, acestea se desfasoara in numar de 1-2 pe saptamana.

Sper ca v-am convins ca dansul este cea mai buna solutie pentru detoxifiere si eliminarea  kilogramelor in plus.

Pe curand!

Cele patru anotimpuri

Nu știu cum le cheamă pentru că nu vorbesc niciodată cu ele; doar ele între ele știu cum le cheamă. Le voi da niște nume convenționale, niște nume din capul meu, făcute în casă din cele câteva prejudecăți și expresii învățate pe dinafară de la neamuri și prin tradiție, și cu asta, basta. La loc cu ele, și anume pe stradă, în bătaia elementelor, cu numele lor simbolice: Zamfira, Manuela, Mihaela, Sultana.

Sau dacă sunt mai tinere, Suedia, Rebela, Argentina, Clara.

Dar nu sunt prea tinere. Cu siguranță au copii. În genere femeile fără copii nu mătură străzi. Cel puțin așa gândim noi, trecătorii pe străzile măturate de ele, că femeile fără copii își pot negocia farmecele pe piața liberă într-un fel mai puțin expus elementelor decât la măturatul străzilor. Pe când cele cu copii, mă rog, nu prea au de ales când plânge puradelul de foame. Fac și ele ce pot.

Dar nici bătrâne nu sunt. Între două vârste, cum s-ar zice. Una din cele de pe strada Matei Voievod e înaltă, oacheșă, seamănă cu Irene Pappas. Alta e mai scundă și nu seamănă cu nimeni de pe marele ecran, dar tot frumoasă. Într-o dimineață astă toamnă, antena de la troleibuzul 90 a scos un snop de scântei tocmai când treceam pe lângă Irene Pappas și fără să vreau am tresărit.

Irene mi-a zâmbit de sub basmaua ei albastră:

-          V-ați speriat?

La colțul străzii Matei Voievod cu Austrului, în serile fără ploaie sau ninsoare, după ceasurile opt sau nouă vara, ceva mai devreme în anotimpul mai puțin luminos, se face trotuarul. Femeile care fac trotuarul serile nu sunt foarte diferite de cele care, în zorii zilelor, îl mătură. Au poate câțiva ani în minus, dar nu într-un mod esențial. Ceea ce le distinge categoric este costumul. Femeile care fac trotuarul poartă colanți și cizme cu toc înalt iarna sau pantalonași scurți și sandale de lac vara. Femeile care îl mătură poartă halate albastre și basmale vara sau pufoaice portocalii și broboade groase iarna.

Oricine ar dori să treacă drept prostituată la colțul străzii Austrului sau drept măturăreasă pe strada Matei Voievod nu ar avea nevoie decât de costumul potrivit cu anotimpul. Nici clientul, nici trecătorul nu va bănui vreodată că strânge în brațe sau disprețuiește un costum și nimic mai mult.

„pe lângă plopii fără soț”, Mihai Eminescu

Gândindu-mă la Eminescu, mă întrebam ce face un erou, un simbol al acestei tari în decursul unei zile?!…

Trezirea la ora 6 dimineața. Când somnul este cel mai dulce, telefonul îți mângâie urechile cu un cântecel. Mai lenevești câteva minute și te apuci cu entuziasm de îndeplinirea agendei…

S-a început Universitate, deci primul lucru – te duci s-o vizitezi… Pe drum ai „marele noroc” să întâlnești oamenii minunați ai Republicii Moldova, care te trimit la origini foarte (non)diplomat. Ieșind din infernalul transport, în care te-au atins toți (in)voluntar, găsești cu greu printre zecile de clădiri care împânzesc orașul, Universitatea. În auditoriu – nimic nou: aceleași fețe, pe care se citește insuficiență de somn și o oboseala pe care nu ai cum sa o tratei oricat te-ai stradui sa o faci.

Ma rog... Pot continua cu descrierea unei zile asa de fericite din viata unei mari personalitati, dar oare acesta este scopul? Sa vedem daca si ei se confruntau cu gandaci si chemau firme care se ocupa de dezinfectie Bucuresti ca sa scape de anumite ganganii. Eu cred ca nu. Important este sa invatam inca de mici ca valorile acestei tari trebuie apreciate si, mai presus de orice, cunoscute. Multi dintre cei mici nu mai stiu ce inseamna sa ai valori pe care sa le respecti, nu mai stiu ce inseamna sa citesti o carte. Este dreptul lor sa stie care sunt adevaratele valori ale acestei tari, si este de datoria celor de langa ei si a celor care ne conduc sa aiba grija ca acesti oameni sa nu intre in anonimat niciodata.

SMS-ul cu problemea

Inca ma doare capul,aseara am fost la o nunta(proasta idee),evident insotita de iubitul meu,scumpul meu iubit iar toata noaptea m-am luptat cu dracusorii din mine  pentru ca totusi nu puteam face un scandal acolo,am prea multa educatie ,asa ca am inceput o discutie lunga cu o sticla de vin(a nu se intelege ca m-am imbatat,regula de aur,un pahar alcool,2 pahare de apa si nu ai cum sa te ametesti)trebuia sa inec cumva lacrimile care mi se inodau in gat si sa nu le las pe nenorocite sa iasa.E frustrant sa mergi la un eveniment unde esti nevoit sa vezi 2 tineri casatoriti care radiaza de fericire si parca vezi iubirea cum pluteste in jurul lor in timp ce relatia ta scartaie de ceva vreme,si parca traiesti intr-o umbra,parca barbatul de langa tine nici macar nu te vede,parca strigi din tot sufletul si el nu te aude,e chiar frustrant.De fapt eu ce insemn?

Acum ceva zile am facut un lucru de-a dreptul prostesc,pentru prima oara in viata mea am renuntat la principiul meu de o viata”Lucrurile pe care nu le sti,nu au cum sa-ti faca rau” si mi-am bagat nasul unde nu mi-a fiert oala,adica in telefonul iubitului meu,nu a trebuit sa ma chinui mult pentru ca oricum din prima am gasit ceva care mi-a dat totul peste cap,toate promisiunile lui si juramintele lui s-au dus dracului in cateva secunde,iar iubirea mea pentru el…habar nu am ,poate vorbesc doar nervii.

“Aseara am pacatuit”(Discutie cu prietena mea cea mai buna,off,ne asemanam atat de bine ,iar relatiile noastre amoroase o iau atat de des razna)

“‘Ce ai facut?”

“I-am umblat in telefon si am gasit sms-uri ciudate catre o tipa care parea  fi o iubita”

Ridicand spranceana perfect pensata pe sub breton…

“Unde era ideea ta cu,daca vrem sa ne fie bine,nu ne bagam nasul?”"

“Parca am simtit ca exista ceva”

“Si ce ti-a zis?”

“Ca e o prietena foarte buna….”

“Si tu de ce nu ai aflat de ea pana acum?”

Offf,fata asta,mereu pune intrebari bune….iar eu…eu ma intreb daca el macar stie care este floarea mea preferata,ca ma uit la filme vechi din anii 40′ ca am un suflet si o nevoie nebuna de afectiune?

Despre recunoştinţă

Se întâmplă uneori să primesc mici semne de la destin care să-mi schimbe total modul de a gândi. Uneori sunt inconştientă, o spun sigur. De ce? Pentru că îmi uit trecutul, uit cât de greu mi-a fost şi uit cât de mult am fost ajutată. Mă las purtată de grijile cotidiene, sunt acaparată de grijile pentru viitor, nu mai am timp nici macar sa ma joc putin jocuri cu constructii pe care inainte cu asa de multa placere http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-constructii.html

Am trecut prin momente foarte grele, momente de singurătate, momente când prietenii de la care nu mă aşteptăm m-au dezamăgit, iar singurii mei prieteni au ramas alte jocuri , momente când propria familie a fost capabilă să mă rănească, momente când nu ştiam ce să fac cu viaţa mea la doar 15 ani.

Eu cred în destin, cred foarte mult. Şi când mă uit în urmă îmi dau seama că nu mi-am dorit întotdeauna exact ce mi s-a întâmplat, dar am realizat mai târziu că ceea ce mi s-a întâmplat a fost cel mai bine. Cineva a ales pentru mine şi a ales la modul cel mai avantajos. Când nici nu m-aş fi gândit mi s-a întâmplat ceva salvator care m-a scos dintr-o anume situaţie şi când am vrut ceva am obţinut luptându-mă cu toate forţele mele. Ceea ce nu am obţinut , DEŞI mi-am dat silinţa, este pentru că destinul nu a vrut asta. Am realizat că am o forţă interioară foarte puternică, o forţă care mă uimeşte chiar şi pe mine. Îmi propun ceva şi am starea ca şi cum deja mi s-a întâmplat acel lucru , până să ajung să-l ating.

Am încredere în mine. Încrederea pentru mine este foarte importantă. Vreau ca nu numai eu să am încredere în mine , vreau ca şi cei din jurul meu să aibă încredere în mine.

Dacă cineva nu ar avea încredere în mine m-aş simţit dezamăgită de mine. Dacă cineva îmi trădează încrederea mă simt dezamăgită mai întâi de mine şi apoi de persoana respectivă. Pentru că nu am fost în stare să o fac să NU mă dezamăgească. Abia apoi conştientizez şi vina celeilalte persoane.
Pentru mine cel mai dureros lucru este ca cineva să nu aibă încredere în mine, să creadă că nu se poate baza pe mine.
Timpul m-a făcut să uit persoane care mi-au marcat destinul. Fără să vreau am renunţat la a mai lua legătura cu ele. Din nepăsare, din inconştientă, din delăsare? Habar nu am. Important este că mi-am amintit. E îngrozitor să-mi dau seamă că şi eu am dezamăgit la rândul meu alte persoane sau că nu am fost pe măsură aşteptărilor lor. Urăsc să dezamăgesc pe cineva şi sper ca cel puţin acele persoane care contează foarte mult pentru mine să mă tragă de mânecă şi să mă trezească la realitate atunci când greşesc. Să-mi aducă aminte de trecut şi de momentele când mi-au fost alături şi să mă facă să deschid ochii, să văd lumea exact aşa cum e.

Este bine să ştim să coborâm de pe piedestalul pe care ne-am aşezat singuri şi să ne recunoaştem anumite vini. De fapt nu vreau să vorbesc la plural, nu vreau să fac îndemnuri şi să dau sfaturi pentru că nu mă simt în măsură.

Notez aceste lucruri pentru mine în primul rând, ca să ştiu ce am de făcut pe viitor, ca să fiu mai realistă decât mă cred, ca să nu mai visez cu ochii deschişi.

Cum spuneam: cred în destin şi cred că în viaţă cele mai frumoase şi importante momente mi-au fost marcate de un bun prieten căruia îi mulţumesc. Nu mă aşteptăm să conştientizez în aceste zile toate lucrurile despre care scriu. Şi ştiu că o prietenă a mea din copilărie a contribuit la asta, şi mai ştiu şi prin ce cale.

Şi mai ştiu că pe viitor destinul îmi va fi din nou aranjat exact cum mi-aş dori eu să fie.
Ar trebui să învăţ să accept persoanele de lângă mine exact cum sunt, fără să încerc să le completez cu învăţături ale mele pentru că nici eu nu sunt completă, chiar deloc.

Iubirea mea de catifea

A venit vacanţa şi o dată cu ea începe să-mi sosească şi familia în ţară. Prima e Iri. A ajuns duminică. Ca de obicei vine singură pentru că părinţii ei mai rămân ceva timp acolo. E aşa comică atunci când ne povesteşte cât de curajoasă este când vine cu avionul… că nu are nevoie de nimeni, că se descurcă. Eh, o ajută puţin stewardesa când o aduce la poartă. :lol:

Nu aveam de gând să mai merg acasă decât după ce ai mei se întorc. Dar având în vedere că a venit Irinel şi că tot întreabă de mine trebuie să merg s-o văd. Bineînţeles că a sărit şi bunica mea cu vorba că mă duc rar acasă. Nu mai pot scăpa.

Săracul meu Ţigănuş, nici nu vreau să mă gândesc ce va păţi în mâinile Irinei. Cred că o să-l ţină toată ziua în braţe. Sunt curioasă cum va reacţiona când o să mă vadă, dacă mă recunoaşte.

Când vacanţa se termină şi toţi trebuie să plece, Irina este cea care plânge cel mai mult în braţele mele. Mă roagă, mă imploră să mă mut în Madrid. Încep să-i spun despre facultate pentru că nu pot pleca din ţară iar ea mă sfătuieşte să mă mut la una în Madrid sau s-o părăsesc. Pentru că ea vrea să fie cu mine, pentru că ea nu vrea să se gândească la momentele în care eu sunt singură în ţară. Că de ce să fiu singură când toţi sunt acolo, că de ce nu sunt şi eu normală ca ei să trăiesc aşa cum o fac toate familiile: împreună.

Atunci când un copil de aproximativ 10 ani rosteşte asemenea vorbe mari nu poţi decât să te topeşti. Cred că ea este verişoara pe care o iubesc cel mai mult pentru că aşa vrea ea şi pentru că aşa simt. I-am spus cândva că poate o să-l iubesc mai mult pe copilul fratelui meu cum o să fie nepoţelul meu. Dar ea a zis că îl bate şi că nu am voie să iubesc pe nimeni altcineva mai mult. Mda, o să am viaţă grea.

Oare şi-a schimbat viziunea în legătură cu băiatul perfect? Până acum pentru ea băiatul perfect era unul brunet şi cu dinţi mulţi. Cum vine asta cu dinţi mulţi, am întrebat-o. Adică nu ştiu, zice ea, îmi plac mie ăia cu dinţi mulţi. Oooook, am înţeles.

E o copilă destul de nebună. Con mucho morro, cum zice ea.

Abia aştept s-o pupăcesc.

Ciocolată la schimb

Marius trebuie să fie cel mai mişto tip din România. În caz contrar risc să pierd ciocolata promisă. Bineînţeles că pentru link-ul ăsta îmi va dărui fooarte multă ciocolată că de aia îl ajut să fie lo mas chulo. Şi na, pentru că în curand va fi vecin cu mine. Trebuie să mă pun bine cu bloggerii… şi cu vecinii.